Limba germană a fost mereu o limbă a ştiinţei şi a culturii în spaţiul Europei centrale şi de est. Limba germană este prezentă in peisajul multilingvistic al ASE Bucureşti încă de la înființarea sa în 1913.
ASE Bucureşti se numără printre puținele instituţii din ţară unde se studiază limba germană pentru afaceri şi corespondenţă comercială.
În cadrul facultății FABIZ avem singurul program MBA din România cu predare în limba germană. Programul este acreditat internațional de către Foundation for International Business Administration Accreditation (FIBAA) și național de către Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS)
Absolvirea acestui master oferă un nivel de înaltă calificare profesională absolvenților, economisti și manageri din mari companii internaționale.
DLMCA oferă cursuri de LIMBA GERMANA pentru toate nivelurile, de la iniţiere la aprofundare, conform principiilor și standardelor Cadrului European Comun de Referinţă pentru predarea limbilor străine.
În cadrul ASE, limba germană este prezentă de peste 20 ani în planurile de învățământ la ciclul LICENȚĂ, ca disciplină obligatorie în cadrul facultăților REI și FABIZ, dar și ca disciplină facultativă pentru care pot opta studenții tuturor facultatilor din ASE. De asemenea limba germana este prezentă în cadrul specific al unor programe de master ale facultăților CIG si CSIE.
AVANTAJELE ÎNVĂȚĂRII LIMBII GERMANE:
- Cunoașterea limbii germane oferă perspective și oportunităti noi deosebite în carieră, fiind cea mai răspândită limbă din Uniunea Europeană; limba vorbită de cel mai mare număr de locuitori ai UE în cele 4 țări unde se vorbește limba germană (aprox. 120 mil. persoane vorbesc lb. germană în UE). Economia germană este cea mai puternică din UE, fiind un permananent punct de atracție pentru persoane calificate, mai ales pentru specialiștii din domeniile de vârf.
- obţinerea unei burse Erasmus sau DAAD pentru licenţă, master sau doctorat, la una din cele mai prestigioase universităţi germane, austriece sau elvetiene.
- finalizarea cursurilor prin testare cu notă înscrisă în foaia matricolă şi cu atestat al nivelului de competenţe conform Cadrului European Comun de Referinţă;
- limba germana se situează pe locul doi în topul celor mai căutate limbi străine la angajare în România.